13 Resorturi de Schi pentru toate bugetele – Europa

Europa este avantajată de un relief foarte divers. De aceea, pe timpul iernii, vei găsi extrem de multe resorturi de schi, pentru toate bugetele.

Odată ce Sărbătorile trec, mulți au în gând să plece într-o vacanță într-un resort de schi. În România, unul dintre cele mai populare este Poiana Brașov, însă poate să fie destul de înghesuit – fiind în centrul țării, majoritatea vine în această zonă – motiv pentru care unii optează pentru alte țări din Europa.

Și au și de unde alege. Lista noastră de resorturi de schi include doar câteva dintre zecile de opțiuni. Vei găsi aici o împărțire pe bugete – mici, medii și mari – pentru că ne-am dorit să includem idei pentru toată lumea. 

Ține minte, totuși, că ne-am ghidat doar după prețurile unui skipass valabil 6 zile, pentru un adult. De asemenea, prețurile pot să difere în funcție de perioada pe care o alegi. Costurile adiționale cu mâncarea, cazarea și transportul, nu au fost incluse, însă majoritatea sunt direct proporționale cu prețurile skipass-urilor.

Resorturi de schi la prețuri mici

Resorturile de schi din această categorie nu sunt printre cele mai populare, însă fix acest lucru le face să poată oferi niște prețuri cât de cât mai mici. Evident, „ieftin” este relativ – nu te gândi că vei plăti mai puțin de 100 de euro pe un skipass de 6 zile, pentru că aproape că nici în România nu poți „scăpa” cu atât. În general, un skipass la un preț mic ajunge până la 220 de euro, de adult, pentru 6 zile.

Garmisch-Partenkirchen, Germania

Skipass 6 zile: 215 euro/adult

Pârtii: începători, nivel mediu, nivel avansat, free-riding

Garmisch-Partenkirchen este un resort de ski al cărui nume de abia poate fi pronunțat. Dar ce mai contează? Este o stațiune montană clasică, localizată în partea nordică a Alpilor Estici, la o altitudine de 940m deasupra mării. Cel mai înalt vârf de munte al Germaniei – Zugspitze, 2966m – nu se află foarte departe, astfel că zona este, cumva, împărțită în două. Împreună, platourile Zugspitze și Garmisch-Classic însumează 62 de kilometri de pârtii.

Din Innsbruck, mai exact de la aeroport, faci pe drum cam o oră (cu mașina), iar din Munic, cam o oră și jumătate, tot cu mașina. Din punct de vedere al cazării, ai destul de multe opțiuni dintre care să alegi: peste 100 de unități de cazare (pensiuni și diverse hoteluri).

Pârtiile sunt potrivite pentru toate nivele de experiență într-ale schiatului. Pârtiile pentru începători se află între Hausberg și Kreuseck. Pârtiile destinate schiorilor de nivel mediu sunt pe unul dintre cele două vârfuri – Hausberg ori Kreuseck. Iar pentru cei super experimentați, există pârtia Kandahar: 3000 de metri lungime, cu o secțiune de înclinație 92%.

Nici cei cărora le place aventura și sunt suficient de experimentați, nu sunt lăsați deoparte. Există multe zone adiacente, pentru schi free-riding.

Val Cenis, France

Skipass 6 zile: 215 euro/adult

Pârtii: începători, nivel mediu, nivel avansat

Unul dintre resorturile de schi unde cozile pentru urcare pe pârtie nu sunt lungi, este Val Cenis. Se află în zona Haute-Maurienne a Alpilor Francezi și este aproape de granița cu Italia.

Toată stațiunea cuprinde 5 sate, care toate cuprind undeva la 125 de kilometri de pârtii. Cu siguranță nu te vei plictisi. Există pârtii albastre și negre care pornesc chiar din vârful resortului și ajung până jos, iar pe cele roșii te vei putea bucura și de niște peisaje splendide.

Chiar faptul că pârtiile albastre curg de sus până jos este una dintre particularitățile acestui resort de schi, pe care nu o vei întâlni altundeva. Schiorii începători au șansa să se bucure de trasee lungi și să învețe cât mai bine.

În plus, chiar dacă nu se află printre stațiunile montane cele mai cunoscute, Val Cenis are cea mai lungă pistă din Europa – aceasta măsoară 10 kilometri.

Val Cenis este o alegere foarte bună pentru oricine, mai ales că nu face rabat nici de la calitate, nici de la peisajele frumoase.

Borovets, Bulgaria

Skipass 6 zile: 164 euro/adult

Pârtii: începători, nivel mediu, nivel avansat

Iată că și vecina noastră, Bulgaria, vine cu o ofertă chiar și pentru vacanțele de schi. Borovets nu este atât de cunoscută de către turiști precum Bansko (despre care vorbim un pic mai jos), dar, cum am zis, tocmai acest fapt ajută la prețuri mici.

Parte din nord a Munților Rila găzduiește stațiunea montană Borovets, ce cuprinde o altitudine între 1350 de metri și 2560 de metri. Zona este ideală pentru cei care sunt începători, de nivel mediu sau de nivel avansat (în partea de sus a zonei). Există chiar și instructori de schi pricepuți, care te pot ajuta să te descurci mai bine. 

În plus, te poți bucura de snowboarding, schi pe timp de noapte, biathlon și altele. Iar părinții îți pot lăsa copiii cu vârste cuprinse între 4 și 8 ani la grădinița de schi.

Bansko, Bulgaria

Skipass 6 zile: 194 euro/adult

Pârtii: începători, nivel mediu, nivel avansat, free-riding

Ceva mai populară, stațiunea montană Bansko se află la baza Munților Pirin, în sud-vestul Bulgariei, și este cea mai apreciată de către bulgari.

Aici se află cele mai lungi pârtii din Bulgaria – însumează 75 de kilometri și sunt perfecte pentru toate nivelele de experiență, chiar și pentru free riding.

Resortul de schi Bansko mai are un avantaj față de celelalte: stă deschis până la jumătatea lunii Mai, în vreme ce alte resorturi de schi se închid începând cu perioada lunii Aprilie. Așadar, ai mai mult timp să îți planifici vacanța de schi!

În plus, Bansko se află în Bulgaria, ceea ce înseamnă că te poți bucura de prețuri mici atât la cazare, cât și la mâncare. În loc să pleci într-o țară mai îndepărtată, ai o opțiune (două, cu Borovets) ideală pentru cei cu bugete mici, dar care vor să se bucure și de calitate.

Bukovel, Ucraina

Skipass 1 urcare: 11 euro/adult

Pârtii: începători, nivel mediu, nivel avansat

Nu foarte departe de granița cu România, Bukovel este una dintre cele mai populare stațiuni montane din Ucraina. Este un fel de Poiana Brașov, având în vedere că oferă activități pe tot parcursul anului, dar iarna este momentul în care devine populată cu mai mulți turiști.

Fiind situată între Munții Carpați, într- vale, Bukovel este ferită de vântul puternic și friguros, ceea ce înseamnă că atmosfera este destul de prietenoasă. În plus, este un loc pe care îl poți alege fie pentru liniște, fie pentru relaxare ori pentru sporturi de iarnă.

Cele 63 de pârtii însumează aproximativ 60 de kilometri, toate fiind echipate cu tunuri de zăpadă care asigură uniformitate.

Este bine de știut că toată lumea se poate bucura de aceste pârtii, indiferent de nivelul lor de experiență. Ba chiar ai posibilitatea de a opta pentru un instructor de schi, în cazul în care ești chiar la început ori dacă vrei să te perfecționezi.

Resorturi de schi la prețuri medii

Pentru cei care au un buget ceva mai mare, un maximum de 300 de euro de persoană pentru un skipass de 6 zile, avem următoarele variante de resorturi de schi.

Les Houches, France

Skipass 6 zile: 221 euro/adult

Pârtii: începători, nivel mediu

Les Houches nu scapă de umbra altor stațiuni montane populare din Franța, populare și mai scumpe. Însă el aduce posibilitatea de a opta pentru prețuri mult mai mici, chiar în valea Chamonix Mont-Blanc. Les Houches este unul dintre cele mai ieftine resorturi de schi din Franța, dar cel care oferă o priveliște minunată a Vârfului Mont-Blanc. Totuși, fiind Franța, prețul unui skipass se încadrează, din punctul nostru de vedere, la zone de prețuri medii.

Din punct de vedere al pârtiilor, este sunt potrivite atât pentru începători, cât și pentru cei de nivel mediu. Elevația este cuprinsă între 950 de metri și 1500 de metri, cu un total de 55 de kilometri. 

Les Houches este considerat chiar unul dintre cele mai bune resorturi de schi pentru începători.

Le Grand Masif, Franta

Skipass 6 zile: 255 euro/adult

Pârtii: începători, nivel mediu, nivel avansat, free riding

Am precizat mai sus că Les Houches este unul dintre resorturile de schi cele mai ieftine din Franța, astfel că altă variantă este Le Grand Masif, situat mai la nord de Les Houches. Este o zonă formată din vreo 4 sate.

Din punct de vedere al pârtiilor, este o stațiune montană tare darnică: undeva la 260 de km de pârtii, iar aproximativ 50% dintre ele sunt destinate începătorilor. De altfel, toate satele sunt conectate de pârtiile ușoare, astfel că îți va fi ușor să te plimbi.

Totuși, asta nu înseamnă că nu există ceva variante și pentru schiorii avansați și dornici de aventură. În zona Flaine ei se pot bucura de zăpadă nebătătorită, alături de zone de free riding și diverse parcuri speciale.

Hintertux, Austria

Skipass 6 zile: 265 euro/adult

Pârtii: începători, nivel mediu, nivel avansat, free riding

Trecem în Austria, care este, cumva, tărâmul iernii și al stațiunilor de schi. Ceea ce îmi întărește această idee este tocmai faptul că Hintertux este un resort de schi deschis tot anul, astfel că poți alege orice perioadă dorești tu pentru a te bucura de o vacanță de schi.

Nu are atât de multe pârtii, însă oferă variante pentru toată lumea. Cei 60 de kilometri se împart în pârtii pentru începători, dar și pentru cei avansați, alături de zone de free riding pentru cei cu spirit de aventură.

În plus, pe timp de iarnă, Hintertux se combină cu resorturile de schi din apropiere, formând marele Ski&Glacier World Zillertal 3000. Asta înseamnă că vei avea la dispoziție aproximativ 200 de kilometri de pârtii, pe care te poți da cumpărțnd un singur skipass.

Zell am See, Austria

Skipass 6 zile: 280 euro/adult

Pârtii: începători, nivel mediu, nivel avansat, free riding

Cred că Zell am See îți sună ceva mai cunoscut, nu? Aproape în centrul Austriei, Zell am See se află la baza Muntelui Schmitten, chiar lângă lacul Zell am See. Această combinație de munți cu apă, îți vor oferi niște priveliști absolut încântătoare, printre cele mai frumoase din Austria.

Cei aproape 80 de kilometri de pârtii combină zone perfecte pentru orice nivel de dificultate. Zona Glocknerwiese este ideală pentru familii și pentru începători, dar să știi că zonele destinate copiilor și școlile de schi le poți găsi în tot resortul.

Schiorii avansați se pot bucura de pârtii speciale, alături de 7 rute pentru schiatul pe zăpadă nebătătorită. În plus, există și u1n parc de schi, alături de o pârtie lungă pentru cei care vor să practice ceva freestyling.

Iar dacă nivelul tău de energie va fi îndeajuns de mare și la finalul zilei, atunci de poți distra la una dintre petrecerile din resort.

Livigno Italy

Skipass 6 zile: 250 euro/adult

Pârtii: nivel avansat, free riding

Ajungem în Italia, la granița cu Elveția și găsim stațiunea montană Livigno. Aceasta este preferată de schiorii de nivel avansat ori de cei care preferă să schieze într-un stil mai plin de adrenalină. Există 115 de kilometri de pârtii, alături de zone pentru sărituri, așa că este de la sine înțeles de ce este Livigno este preferat de schiorii experimentați, mai ales că prețul pentru un skipass se încadrează într-un buget mediu. Elevația este cuprinsă între 1820 metri și 3000 de metri.

Totuși, dacă partenerul tău este avansat, iar tu ești începător, să știi că sunt suficienți instructori de schi ce te pot ghida și ajuta, astfel că nu va trebui să alegeți altă destinație.

Un lucru foarte interesant este că unele dintre cazări îți pot oferi un skipass gratuit.

Resorturi de Schi de lux

Ar fi puțin discriminant să-i lăsăm deoparte pe cei care dispun de un buget ceva mai mare. Prin urmare, următoarele resorturi de schi sunt destinate celor care au posibilitatea să plătească peste 300 euro pentru un skipass de 6 zile.

Val Thorens, Franta

Skipass 6 zile: 315 euro/adult

Pârtii: începători, nivel mediu, nivel avansat, free riding

Val Thorens este caracterizat de sintagma „cel mai mare”. Resortul se află în Franța, în partea dinspre Italia (Turin) și este cel mai sus localizat resort de schi din Europa – la o altitudine de 2300 de metri. Acest fapt nu este singurul ce îl caracterizează; Val Thorens face parte și din Les 3 Vallèes (Cele 3 Văi), una dintre cele mai mari zone de schi din lume – undeva la 600 de kilometri de pârtii, pe care le poți accesa cu un singur skipass.

Există 3 parcuri de top, cu activități pentru schiori de orice nivel. Iar pentru cei care vor să se distreze și pe timp de seară, există cel mai mare club din Alpi: La Malasya.

Zermatt, Elveția

Skipass 6 zile: 360 euro/adult

Pârtii: începători, nivel mediu, nivel avansat, free riding

Stațiunea montană Zermatt a mai fost menționată pe blogul nostru – Orașe Montane – ceea ce demonstrează că este una dintre stațiunile pe care le poți vizita pe tot parcursul anului.

Partea bună este că ai șansa să schiezi cam în orice perioadă a anului, având în vedere zona în care este amplasat (zonă glaciară, la altitudine foarte mare). Este înconjurat de 38 de vârfuri de munte, dar cel mai spectaculos este Matterhorn, a cărui priveliște îți taie răsuflarea, mai ales când îl privești de pe pârtii.

Depinzând de sezon, ai la dispoziție între 20 și 360 de kilometri de pârtii de schi, potrivite pentru toate nivele de experiență. Cei experți se pot bucura de o rută neagră de 36 de kilometri ce ajunge până în sat, mai ales că este potrivită și pentru cei care practică freeriding.

Instructorii de schi și ghizii montani sunt acolo pe toată perioada anului, gata să îți prezinte frumusețile zonei glaciare. 

Iar luna Decembrie aduce ceva special: satul Igloo, aflat la o altitudine de 2727 de metri și reconstruit în fiecare an de artiști internaționali.

Laax, Elveția

Skipass 6 zile: 460 euro/adult

Pârtii: începători, nivel mediu, nivel avansat, free riding

Bineînțeles că Elveția se află în această parte a listei, având în vedere că este o țară scumpă. Resortul de schi Laax este unul dintre cele mai bune din Elveția, ba chiar este preferat de familiile cu copii. Resortul este o combinație perfectă de tradițional, regăsită în orășelul ce păstrează farmecul unuia tipic elvețian, și modern, ce rezultă din tehnologia folosită pentru pârtiile de schi și întreaga experiență ce vine cu acestea.

Este localizat în zona Surselva și oferă mai mult de 230 de kilometri de pârtii pentru toate vârstele. Cum spuneam, este preferat de familiile cu copii, având în vedere că cei mici pot rămâne la școlile de schi, iar părinții se pot bucura de ceva timp liber.

De altfel, Laax este și unul dintre cele mai populare resorturi de schi pentru free riding; vei găsi aici Freestyle Hall, Freestyle Academy și 4 parcuri speciale.

Având posibilități, Laax este și primul resort de schi sustenabil – emisiile de carbon sunt reduse și sunt folosite energiile regenerabile.


Ține minte că prețurile skipass-urilor pot să difere în funcție de perioada în care alegi să mergi.

Găsești variante de cazare pentru toate stațiunile la noi pe site: www.probooking.ro

Lasă un răspuns