motive-sa-vizitezi-new-york

4 Motive pentru a vizita New York-ul

În ultimii ani chiar mi s-a părut că observ un val de oameni care vizitează Statele Unite. Poate are legătură cu programele de lucru oferite acolo. În orice caz, dintre cei care au vizitat New York-ul aproape toți au rămas fascinați, doar câțiva au spus că „E OK”. Dar oare ce informații despre New York ar trebui să afle cineva pentru a lua în calcul această călătorie?

Să o luăm cu începutul. New York-ul este una dintre destinațiile populare din Statele Unite, tocmai pentru că se află relativ aproape. Poți găsi zboruri chiar și cu 300 și ceva de euro, dus-întors. Când spui „America” este inevitabil să nu te gândești la New York.

Dar totuși, ce îl face așa de special? De ce cunoștințele pe care le menționasem mai sus au fost atât de încântate? Cred că este unul dintre orașele despre care mi-am pus destul de multe întrebări.

Dacă vrei să sări direct la subiect, dă scroll mai jos. În caz că vrei să-mi afli opinia, te invit să citești în continuare.

Ah! Și dacă deja simți că ai vrea să vezi mai mult din interesanta țară a Statelor Unite, Turul de pe Coasta de Est te va încânta cu siguranță. Washington, Boston, New York, Miami, Niagara, Philadephia și Pittsburg – rezervă-ți vreo 2 săptămâni, pentru a te bucura de toate!

De obicei, atunci când cineva îmi recomandă un oraș, sunt destul de deschisă și fac cumva să îl vizitez. New York-ul, în schimb, a fost special. Conturile de Instagram abundă în fotografii de acolo, oamenii tresar atunci când menționezi numele, te face să îl iubești chiar de dinainte de a-l vizita, exact așa cum s-a întâmplat cu logodnicul meu.

Vizitând Statele Unite înainte de 2017, am decis ca sfârșitul anului să ne aducă o experiență new yorkeză „pe pielea noastră”. Așa că Noul An ne-a prins în Central Park, cu straturi de haine pe noi și înghețați de frig, savurând un moment unic.

Nu eram înghețați de frig pentru că practicăm „statul prin parcuri”, ci pur și simplu am prins cele mai reci zile, ba chiar și Uraganul Michael. Din acest punct de vedere, nu a fost amuzant. Fiecare zi aducea -20 de grade, iar hainele de pe noi nu ne mai ajungeau. Era dificil să vizităm orașul la pas (așa cum facem de regulă).

Însă nu a contat mai deloc. A fost minunat să prindem New York-ul sub fulgi de zăpadă. Începusem să ne întrebăm de ce cei care ziceau că „este un oraș cam murdar”, ca „vezi rozătoare ..din acelea” și că „nu e chiar atât de drăguț pe cât zic alții” spuneau asta. Nimic din ce au descris ei nu s-a întâmplat. Nu am văzut nicio rozătoare de acel fel (doar veverițe prietenoase, orașul era extrem de curat și ne-am simțit tot timpul în siguranță (ceea ce este foarte important atunci când pleci în călătorii).

Scepticismul nostru (sau poate dorința de a-l revedea), ne-a făcut ca în toamna lui 2018 să îl vizităm din nou. Ne-am gândit că poate nu am văzut acele lucruri mai urâte pentru că totul era înghețat. Nu apucasem atunci să mergem cu metroul, alegând varianta mai comodă și cu mai multă căldură – Uber.

Am aterizat în New York cu inima strânsă, căci nu ne doream să scăpăm de sentimentul de uimire pe care l-am avut în iarnă. Am avut noroc – s-a întâmplat exact ca și în iarnă, totul a fost perfect. Prin urmare, acum pot să scriu aici cu cea mai mare siguranță 4 motive pentru a vizita New York-ul.

Nu există un oraș la fel cu New York-ul

OK, poate sună ciudat, pentru că știe toată lumea că fiecare oraș are farmecul lui. Totuși, New York-ul îți dă o stare pe care nu o mai întâlnești altundeva (sau cel puțin eu nu am mai întâlnit-o).

Poate că există zone care seamănă cu Amsterdam-ul, având în vedere că New York a fost, de fapt, New Amsterdam. Poate că există zone ce aduc a Londra. Dar vibe-ul este nemaintâlnit.

Realizând că într-adevăr ești acolo, în cel mai popular oraș din Statele Unite, în orașul pe care l-ai văzut în filme de atâtea ori, rămâi puțin cu gura căscată. Posibil și datorită (sau din cauza) faptului că trebuie să te uiți constant în sus, la clădiri.

Nu realizezi cât de măreț este acest oraș, până nu te așezi la o poză și realizezi că nu îți încap decât câteva etaje dintr-o clădire de birouri. Și ca să prinzi tot în poză, trebuie să folosești modul Panoramă, doar ca pe verticală.

Măreția New York-ului se ivește și când te plimbi prin Central Park și te mergi, și mergi, și mergi… Și găsești un Zoo, și găsești un lac și găsești un teren de baseball. Are 3.41 km pătrați, dar nici măcar nu este cel mai mare parc din New York, este pe locul 5. Pe primul loc se află Pelham Bay Park, din Bronx.

Faptul că această junglă de ciment (hai să îi spunem cum trebuie: „concrete jungle„) este înconjurată de atâta natură, îngrijită și frumoasă, este ceva ce duce spre spectacular.

Concrete Jungle - motive pentru a vizita New York-ul

Sute de locuri de vizitat

Vorbind despre parcuri, voi spune sincer că încă nu am reușit să ajung pe terenul de baseball din Central Park. Sunt atât de multe locuri pe unde de poți plimba și pe care să le vizitezi, încât… nouă nu ne-au ajuns 2 săptămâni.

Iarna am ales să cumpărăm un City Pass, ce includea intrări la diverse locații. Ce am apucat să vedem? Mai jos este o listă cu locurile vizitate din New York.

  1. Locuri cu intrare pe bază de taxă

    1. Empire State Building – pe strada 35 o regăsești stând acolo de ani de zile, vizitată de milioane de turiști. Am urcat până la etajul cu panoramă în doar câteva minute (liftul este de mare viteză). E drept că am prins o zi cu ninsoare, însă tot a fost special. Paznicul ne sfătuise să venim de dimineață. Seara, coada se întindea aproape de la un bulevard la altul. A fost în continuare aglomerat, prin urmare, cu cât te trezești mai repede, cu atât mai bine.
    2. Rockefeller Center – pe stradă 54, este locul unde iarna este acel patinoar drăguț, unde este bradul de Crăciun și unde se decorează zona în funcție de eveniment. Dacă priveliștea de la Empire State Building nu ți-a fost de-ajuns, poți urca și în clădirea Rockefeller: ziua, dar și seara. Recomand ambele momente ale zilei.
    3. Statue of Liberty – deși a fost puțin deranjat să ajungem acolo, a meritat fiecare minut de așteptare. Îmbarcarea către Statuia Libertății se face din Battery Park, ce se afla la buza New York-ului. Coada este imensă, nu am să mint. Însă dacă mergi iarna și dacă mergi dimineața, șansele să stai cu orele la coadă scad semnificativ. Vara, traficul în acea zonă se poate dubla sau chiar triplă. Dar nu o rată, căci este ceva care trebuie bifat. În plus, pe drumul către statuie, ai șansa să vezi New York-ul în toată splendoarea lui, de pe apă.
    4. Yankee Stadium – aflat la câțiva kilometri buni de centrul New York-ului, poți ajunge și cu mijloace de transport în comun. Vizitându-l iarna, am preferat să luăm un Uber ($20 dus din Upper East Side). Poate dacă nu ești fân baseball, nu ți-ar surâde să mergi. Însă este un sport ce nu se întâlnește în Europa, așa că nu strică niciodată să afli de la un ghid care e treabă cu baseball-ul.
  2. Zone de vizitat – gratuite

    1. Central Park – este o zonă pe care merita să o vizitezi indiferent de anotimp. Aici ne-am petrecut începutul anului, fiindcă doar aici au fost artificii (fiind spațiu deschis). Să ai în vedere că iarna, unele zone pot fi închise (de exemplu Sheep Meadow – acolo unde toată lumea stă pe iarbă la picnic, la întâlniri sau face alte activități). Toamna vei regăsi o atmosferă plină de culoare, cel puțin așa arată în poze. Noi nu am reușit să prindem schimbarea frunzelor, așa că tot vara a fost. În Central Park ai și mai multe zone de vizitat, pe care doar am să le menționez:
      1. Sheep Meadow – este foarte plăcut să stai pe iarbă și să dormi, citești o carte etc.
      2. Belvedere Castle – da este un mic castel ascuns în parc
      3. The Ramble – este o zonă unde toate animăluțele conviețuiesc fiind privite de turiști
      4. Bow Bridge – locul în care fetele sunt cerute în căsătorie, chiar și noi am asistat la o cerere aici
      5. The Lake Viewing Area – puțin ascunsă de copaci, dar merita să ajungi aici și să te bucuri de vederea unuia dintre lacuri, cu Upper West Side în fundal
      6. Bethesda Theatre, Fountain & Arcade – multe filme au cadre de aici și chiar merită să vezi arcadele acelea scoase parcă dintr-o clădire și nu dintr-un parc
      7. Wollman Rink – un patinoar la marginea parcului (doar că nu știu cât vei patina și cât te vei uita la peisaj, la clădirile impunătoare ale New York-ului)
      8. Umpire Rock – o zonă numai bună de fotografii, căci te vei fotografia cu un fundal special – natura și junglă de ciment.
      9. Pebble Beach – ascunsă între Brooklyn Bridge și Manhattan Brigde, plaja din pietre este mică, dar îți oferă o altă vedere a New York-ului. Nu este o plajă clasică, unde îți întinzi prosopul să faci plajă, dar poți veni cu să savurezi un mic dejun tip picnic.
    2. Brooklyn Bridge – recomandarea mea ar fi să treci măcar o dată, pe jos, podul. Altfel nu te vei putea bucura de el și nu vei realiza cât de mare este în realitate. Va trebui să ai grijă la bicicliști – să nu mergi pe benzile special destinate pentru ei pentru că nu e respectuos și pentru că vor striga la tine să te dai la o parte.
    3. Brooklyn Bridge Park – atât podul cât și parcul le-am vizitat când temperaturile erau de 20 de grade, nu de -20. Astfel, am reușit chiar să ne bucurăm de vederea orașului. Ai măsuțe și bănci pe care poți sta, este ca o faleză. Iar parcul în sine are același spirit ca și Central Park: oameni care se plimbă sau fac diverse activități. Nu am ajuns pe faleză de sus, însă știu sigur că merită să mergi.
    4. DUMBO – este acel cartier unde s-au filmat multe clasice firme americane (Once Upon a Time în America, chiar și Bridge of Spies). Numele cartierului este de fapt un acronim: Down Under the Manhattan Bridge Overpass. Chiar nu trebuie să ratezi zona de unde vezi Manhattan Bridge, deoarece o să pleci fără o poză reprezentativă.
    5. Upper East Side – cartierul „celor bogați” cum i se spune. Fiecare străduță are farmecul ei, mai ales în timpul Crăciunului sau al Halloween-ului. Aici sunt clădiri care se aseamănă cu unele din cartierele Amsterdamului. Sunt toate îngrijite și cu un stil și o arhitectură pe care nu le vezi prea des.
    6. Times Square – ceva emblematic pentru New York. Este o zonă în care îți dai seama că acest oraș chiar nu doarme, fiind luminată constant de panourile publicitare și de toate luminile logo-urilor. Dacă mergi, va trebui să te înarmezi cu puțină răbdare, întrucât este o zonă aglomerată.
    7. Bryant Park – în spatele bibliotecii publice se află această oază de natură. De obicei sunt măsuțe cu scaune peste tot, astfel că îți dă impresia de o grădină mare. Altfel, aici se organizează mici târguri, cum ar fi cel de Crăciun.
    8. Flatiron Building – știi acea clădire subțire, ca un triunghi ascuțit? Te sfătuiesc să dai o tură și prin zona ei. Este foarte interesant să o vezi în realitate.

Chiar merită să mergi pe jos

New York-ul este un oraș mare, da. Doar că merită să mergi pe jos, fie că este extrem de frig, fie că plouă, fie că este cald. În general, este bine să faci asta în orașele pe care le vizitezi, ori dacă nu, să iei un autobuz sau un taxi. Metro-ul este rapid, însă nu îți va permite să vezi tot.

Iar New York-ul merită văzut în orice fel. Cartierele și parcurile clar nu le vei putea vedea mergând cu metroul pe sub ele. Midtown, la fel. Podurile, la fel.

În plus, traficul din New York nu tocmai este primitor – este foarte aglomerat, cam în orice punct al zilei, mai ales în zona de jos (începând cu Central Park). Nu merită să mergi cu autobuzul și nici cu vreun taxi, deoarece vei sta în mașină și atât. Mergând pe jos, vei putea admira tot, te vei putea opri oricând.

Dacă te întrebi de siguranță, să știi că noi ne-am simțit foarte OK. Evident, mai vezi din când în când un om fără casă, însă nu îi băgă în seamă. Oamenii sunt atât de ocupați și atât de obișnuiți cu turiștii, încât nu îți va face nimeni probleme. Iar poliția este peste tot.

Dacă vei alege să mergi cu metro-ul, încearcă să alegi orele care nu sunt aglomerate, altfel vei sta la coadă. Evident, ca în orice metrou, este posibil să întâlnești oameni pe care să îi cataloghezi nebuni sau dubioși. Sfatul, ca în oricare alt oraș, este să îi ignori. Ei știu foarte bine că dacă se ating de tine, legea va fi aspră cu ei, așa că nu se încumeta la astfel de acțiuni. Știi și tu cum acționează poliția în Statele Unite.

Legat de transport și de trafic, am avut două surprize: metroul a fost mai curat decât ne așteptăm, șoferii, indiferent că stăteau în trafic cu orele și pietonii treceau peste tot pe străzi, erau calmi și nu se agitau prea tare.

Diversitatea locurilor

Oraș mare, posibilități numeroase. Nu este neapărat ceva specific New York-ului, însă am vrut să menționez ca indiferent de ce vrei să faci, vei avea un loc special pentru ceea ce îți dorești.

Să fiu mai exactă, dacă ești vegan, ai sute de locuri unde poți mânca liniștit. Dacă mănânci de toate, probabil nu îți vor ajunge zilele să încerci tot ce se găsești acolo: burgeri, sushi, fripturi (spectaculoase la gust), deserturi, paste, brânzeturi etc. Nu ai cum să nu găsești ceva care să te încânte și cu siguranță nu va fi un singur loc.

Cât despre activități, poți alege din sute, poate chiar mii. Aș recomanda să mergi la un film, la unul dintre cinemaurile AMC. Este puțin diferit decât ce experimentezi în România. De altfel, trebuie să încerci un show pe Broadway, pentru că este ceva ce chiar nu vezi peste tot. Biletele pentru un astfel de show pot fi destul de costisitoare, însă poți încerca să cumperi biletele în ziua show-ului, având șansa să le găsești la super reducere.

Poți merge în parc, să te plimbi sau poți alege să mergi la cumpărături. Te poți plimba cu barca într-o scurtă croazieră pe râu, ori poți chiar opta pentru 20 de minute de plimbare cu elicopterul (costisitor, dar aș zice că merită).

Muzeele sunt și ele numeroase. Unele au bilet de intrare, altele nu. Chiar există o zi în care poți intra gratuit la toate, însă bănuiesc că ar fi destul de aglomerat. Și aici recomand să mergi de la prima oră pentru a evita orice fel de aglomerație.

Grădina Zoo din Central Park este și ea un loc ce merită vizitat și este o activitate plăcută. Chiar ne-am bucurat că am ales să mergem. Nu este mare, însă este cocheta și faptul că ești într-o grădină zoologică, într-un parc, într-un oraș, este ceva ce adaugă un strop de specialitate New York-ului.

 

Ca un mic rezumat, New York-ul merită vizitat pentru că îți va oferi o experiență inedită, un oraș în care ai sute de locuri de vizitat, poți să mergi kilometri întregi pe jos și nu te vei plictisi și vei găsi sute de restaurante, magazine și activități pe care să le faci. Este unul dintre acele orașe în care nu numai că merită să revii, dar pur și simplu trebuie, pentru că nu îți vor ajunge zilele.

Voi încheia acum și voi spune că încă mai există locuri din New York în care nu am ajuns. Ne-am învârtit în Upper East Side și partea de jos a Manhattanului. Cartierul Harlem nu ne-a surâs (din spusele multora, nu este un cartier prietenos) așa că am preferat să stăm în zone bine „cotate”.

Ce mi-ar rămas pe lista de vizitat, poate ajungi tu, sunt High Line Park, cartierul Williamsburg, ceva mai mult din cartierul Brooklyn, cartierul Queens, Coney Island. Cred că am să mă opresc aici )realizez că mai sunt foarte multe locuri de vizitat în New York).

Dacă ai ocazia să obții viză pentru Statele Unite, atunci ia în considerare și experiența mea și aceste 4 motive pentru a vizita New York-ul. Aș zice că sunt mai mult de 4, totuși.

 

Sursa foto: Sorina Lazăr – arhiva personală

S

2 comentarii

Lasă un răspuns