Calabria este o zonă din Italia mai puțin cunoscută pentru români, dar cu orașe frumoase și peisaje pitorești, ce trebuie neapărat vizitată.

Cu aproape trei mii de ani înainte de Christos, coloniştii greci ajungeau pe coasta de Sud a Italiei și au întemeiat câteva oraşe-cetăți: Crotona, Brindisium, Reggium, Siracuza etc. Desigur că, în ciuda trecerii timpului, în toate aspectele vieții cotidiene se observă amprenta acestor civilizatori. Pentru turistul venit din Estul Europei vizitarea unui asemenea loc va fi o încântare și o relaxare.

Din Bucureşti, în aproximativ o oră și treizeci de minute, se poate ajunge cu avionul la Napoli (Malpensa), Reggio Calabria sau Lamezia Terme (Santa Eufemia), iar de aici legăturile către destinațiile recomandate sunt relativ lejere.

Tropea sau Amantea reprezintă unele dintre cele mai liniştite locuri, unde, pe lângă plajă şi apa mării de o nuanță turcuaz, vei fi încântat de ospitalitatea localnicilor, ce te vor îmbia cu produse tradiționale. Cu trenul sau cu o maşină închiriată se poate ajunge pe Coastă Amalfi, urmând autostrada: Napoli – Salerno- Reggio Calabria. În apropiere de Napoli, trebuie neapărat să vizitezi vulcanul Vezuviu și ruinele oraşelor Pompei şi Herculanum, care au fost distruse de acesta în anul 79 a. Chr.

Pentru iubitorii de arheologie, recomandăm și vizitarea Muzeului de Arheologie din Reggio, ce deține exponate unice şi impresionante.

Oraşele Cosenza, Paola, Castrovillari oferă peisaje deosebite, demne de vizitat pe parcursul vacanței tale în Calabria. Farmecul local o să te cucerească pe loc.

Pentru iubitorii de natură şi drumeţii, se recomandă vizitarea parcurilor naționale Pollino, Sila şi Aspromonte, unde cu un pic de noroc se poate şi schia în perioada iernii.

Din portul Napoli se poate urca pe vapor, apoi cu avânt şi curiozitate îndreptă-te către celebrele insule Lipari şi Capri, unde te vei bucura de peisaje de vis.

Călătorul ajuns în Sudul Italiei, trebuie neapărat să se bucure de preparatele culinare locale. Celebra pizza napoletană, asezonată cu peşte sărat (alice), de asemenea și pastele de orice tip, de pe care să nu lipsească brânza măturată (parmeggiano reggiano sau grana padana). Recomandăm și cârnații de porc, cu oregano şi ierburi locale (salsiccia calabrese), picanți sau dulci. Iar ca aperitive, neapărat de testat antepastele (mare sau monti) şi nelipsita sardella (o pastă de peşte, picantă, tartinabilă).

Toate acestea le puteți găsi şi la comercianții locali, care, din păcate, nu vorbesc limba engleză, insă, cu siguranță, vă veți înțelege.

În caz că ajungi până la Reggio Calabria, merită repejor să treci strâmtoarea Messina, să ajungi şi în Sicilia. Traversarea nu durează mai mult de o oră.

Unitățile de cazare din Calabria nu sunt spectaculoase, dar poți găsi pensiuni, hoteluri cochete și vile frumoase, cu proprietari ospitalieri și tarife rezonabile.

Nu-i așa că ți-am făcut poftă de mâncarea tradițională din această zonă? Se spune că cea mai bună pizza se găsește în Napoli, așa că merită să testezi această teorie chiar tu. Asta mă duce cu gândul și la filmul “Mănâncă , Roagă-te , Iubește “ în care personajul interpretat de Julia Roberts s-a lăsat sedusă de mâncarea italiană, în special de pizza.

Dacă te încântă să petreci un sejur de 7 nopți în Napoli, alături de o personă dragă, îți prezentăm oferta ProBooking cu cazare la Hotel Villa Serena, de 4 stele, prețul incluzând transportul cu avionul.

De asemenea, poți vizita Napoli în cadrul unui circuit de 10 zile prin Italia, având astfel posibilitatea de a vedea unele dintre cele mai renumite și impresionante orașe italiene, dar și cele mai surprinzătoare obiective turistice. Verifică oferta ProBooking pentru Marele Circuit Italia pe site-ul nostru (clik aici).

Pentru sugestii și informații pentru o vacanță de vis, rezervări de hoteluri și transport contactează echipa ProBooking.