Ce insulă grecească să mai vizităm vara?

Haideți să alegem aleatoriu… Ce spui de Zakynthos?

Poate ai auzit de celebra plajă Navagio? Devenită cea mai reprezentativă imagine, emblemă a insulei, unde era golful piraților, unde în anul 1980 a naufragiat vasul de contrabanda Panagiotis. Această plajă este accesibilă numai cu barca. Plaja este cu pietricele, dar minunată prin imaginea inconfundabilă a golfului, ce devine o oază de liniște și romantism.

a02f116b-3625-449a-bb1f-90bed3af9221Explorați insula, având în vedere că cele mai spectaculoase plaje se află în afara stațiunilor.

Care sunt cele mai cunoscute plaje?

Plaja Navagio, despre care tocmai v-am scris.

Această prezentare necesită JavaScript.

Plaja insulei Marathonisi
Această plajă este un alt refugiu al țestoaselor Caretta-Caretta, care au o greutate între 70 și 160 kg și pot ajunge să măsoare până la 114 cm lungime. Localnicii spun de altfel, că insula în sine are forma unei broaște țestoase. Plaja cu pietricele se află lângă insula Marathonisi, unde se fac excursii pentru observarea țestoarelor. Plaja este protejată, iar în zonă nu se găsesc terase.

Plaja Cameo
Această mică insulă, Cameo, se află în golful Lagănaș și este accesibilă printr-un pod de lemn. Accesul pe insulă se face cu o taxă de aproximativ 5 euro/pers, în care primiți o băutură la barul de pe insulă. Insula este privată și are 2 baruri, unul dintre ele fiind pe micuța plajă cu pietricele. Aici se țin și evenimente private sau nunți, având în vedere că peisajul este unul pe măsură. Atenție, în apă se găsesc mulți arici de mare.

Plaja Alykes
Plaja este recunoscută pentru iubitorii de sporturi nautice, dar este adecvată pentru toate tipurile de turiști. Are nisip fin și ape turcoise și este situată la circa 18 km de capitală, spre nord-vest. Aici găsim taverne și terase unde se pot servi gustări și diverse băuturi răcoritoare.

Plaja Banana Beach
Aceasta este una dintre cele mai renumite plaje din insula Zakynthos. Plaja are nisip fin și intrare lina în apă, ea fiind situată în zona Vassilikos. Banana Beach este foarte căutată de tineri și de iubitorii de sporturi acvatice. Foarte aproape de această plajă se află și hotelul The Bay 5*.

Plaja Gerakas
Broaștele țestoase Caretta-Caretta  vin în insula Zakynthos să își depună oule. Pe insulă se găsesc câteva plaje protejate, tocmai pentru ca aceste broscute să nu fie deranjate de afluxul de turiști. Una dintre cele mai cunoscute este plaja Gerakas. Această plajă cu nisip fin este protejată, deoarece este unul dintre principalele puncte în care broscuțele Caretta-Carettă își depun ouăle.

Turiștilor li se recomandă așezarea cearșafurilor cât mai aproape de apă sau se pot folosi (contra cost, în jur de 8 euro/zi) cele câteva șezlonguri așezate pe plajă, tot aproape de apă. În cealaltă zonă a plajei exista cuiburile țestoaselor, unde accesul turiștilor este strict interzis. Aici nu veți găsi taverne, iar accesul la plajă este permis până la ora 19.00.

Plaja Porto Vromi
Această plajă este izolată și se află situată în unul din porturile insulei, numit Porto Vromi. Acest port este deschis doar pe perioada verii, iar de aici se poate merge către celebra plajă Navagio. Lângă plajă există un bar cu terasă, dar prețurile sunt destul de piperate. Plaja este cu pietricele și în zonă sunt mulți arici de mare. Această micuță plajă are un farmec aparte, subliniat de sălbăticia brută a locului.

Plaja Porto Zoro
Această plajă este foarte pitorească este situată tot în zona Vassilikos și are nisip fin, intrarea în mare fiind lină. Pentru a ajunge aici veți traversa o frumoasă pădure de pini. Plaja are o terasă rustică unde puteți servi cocktail-uri și băuturi răcoritoare.

Scurt istoric al insulei Zakynthos:

În timpul celei de a IV-a Cruciadă, Zakynthos a fost cucerită de venețieni și încorporată, împreună cu Cefalonia, în Principatul Ahaia. Venețienii au fost urmați de francezi. De la sfârșitul sec. al XII-lea și până în 1357 Zakynthos a fost în stăpânirea familiei Orsini, iar apoi, în urma unui mariaj, în stăpânirea familiei Tocchi. În sec. al XV-lea Kapoudan Pașă a cucerit Insulele Ionice, dar în 1485 venețienii le-au recuperat pe cale diplomatică în schimbul plății unui tribut anual de 500 ducați către Sultan.

În timpul Războiului Cretan (1645-1669) insulele ionice au jucat rolul de bastion în lupta împotriva turcilor. În final, venețienii au cedat turcilor Creta în schimbul anulării tributului în Zakynthos. Ca urmare, un val de emigranți din Creta s-au refugiat în Zakynthos. Un alt val de refugiați a venit în 1770 după înăbușirea mișcării naționalist-liberale instigată de împărăteasa Ecaterina a II-a a Rusiei.

Ecourile Revoluției Franceze din 1789 au ajuns și în Zakynthos, iar în 1797 steagul revoluționarilor francezi a fluturat pe bastioanele din Zakynthos. Alianța dintre Imperiul Țarist și Poarta Otomană a dat însă lovitura de grație francezilor liberali. În martie 1800, la inițiativa Rusiei și Turciei, s-a format Statul Ionian (Heptanezian).

Independența era formală, rușii având ultimul cuvânt în privința guvernării, iar statul plătea turcilor un tribut anual. În 1807 imperialii francezi au preluat Zakynthos până în septembrie 1809, când au fost urmați de englezi. Stăpânirea britanică a adus construirea de apeducte, drumuri, organizarea școlii și a serviciilor de sănătate. S-au reparat portul, bisericile, și numeroase clădiri publice. În 1814 s-a hotărât formarea „Statelor Unite ale Insulelor Ionice”, administrate de Reprezentantul Rezident pentru Zakynthos.

Ideea unei Grecii libere și unite a aparut odata cu înființarea Eteriei. În 1818 aceasta s-a mutat în Zakynthos. Membrii săi au făcut un jurământ de credință față de patrie la biserica Sf. Gheorghe din Psiloma. La mijlocul sec. Al XIX-lea au început presiunile pentru retragerea englezilor. În schimbul întronării în Grecia a prințului danez George I, susținut de englezi, aceștia acceptă cedarea insulelor ionice către statul grec. Steagul grecesc a fost ridicat în Zakynthos la 21 mai 1864, iar în continuare istoria insulelor ionice s-a confundat cu istoria Greciei.

Zakynthos este parte a insulelor ionice și este a treia ca mărime din acest arhipeleag, acoperind o suprafață de 406 km pătrați și o coastă de 123 km. Din punctul cel mai nordic până în cel mai sudic insula măsoară în jur de 40 km, iar lățimea sa este de aproximativ 20 km.

Insula este cunoscută și sub denumirea de “Floarea Levantului” sau Zante, după cum au numit-o venețienii, sub a a căror ocupație s-a aflat aproape 400 de ani (1484-1797).

Denumirea Zakynthos indică originile pre-Miceniene ale insulei, iar în mitologia greacă se spune că aceasta ar fi fost denumită după Zakynthos, fiul legendarului conducător al Arcadienilor, Dardanus – fiul lui Zeus.

Insula are o populație de aprox. 41.400 de locuritori, având capitala în orașul Zante (cunoscut și ca Zakynthos Town).

Datorită activităților seismice ale zonei, orașul Zante a fost distrus în proporție de 90% în anul 1953. Acesta a fost ulterior reconstruit păstrându-se arhitectura cu influențe venețiene.

Un punct istoric important este și dealul Bohali, unde se mai pot vedea ruinele castelului venețian și unde a fost ridicat pentru prima dată steagul Greciei pe insula Zakynthos.

Orașul Zante
Turiștii se pot bucura de o panoramă superbă și pot savura o cafea la terasele din zonă.

Insula are propriul său aeroport internațional, Dionysio Solomo. Pe durata verii există o mulțime de zboruri care fac legătura cu lumea exterioară. Dacă doriți să călătoriți cu mașina, legătură cu continentul se face din portul Kilini.

Zakynthos este înconjurată de apele de un albastru-turquoise ale mării Ionice și este o combinație între frumusețile naturale, moștenirea culturală și bucătăria tradițională, ceea ce o face ideală pentru petrecerea unei vacanțe perfecte.

Cum sunt stațiunile de pe insula Zakynthos?

Stațiunea Laganas

Această stațiune este cea mai mare din Insula Zakynthos și este renumită pentru cluburile și viața de noapte, dar și pentru Golful în care este situată, golful Laganas. Golful Laganas are o lungime de circa 9km și cuprinde și plaja stațiunii Kalamaki, zona Agios Sostis până la Porto Kukla și Maratonisi.

Plaja în zonă este mai lată și are nisip fin, iar intrarea în apă este foarte lină. Zona este renumită și pentru că țestoasele obișnuiesc să vină aici pentru a-și depune ouăle și au fost deseori zărite de turiști și în apă. Ele nu sunt deloc violente, deși te-ar putea speria puțin mărimea lor.

În această stațiune există și zone mai liniștite care se pot recomanda și familiilor cu copii. Există hoteluri pentru toate preferințele, dintre care noi îți propunem Laganas Tropicana.

Stațiunea Argassi:
Argassi se află la o distanță de 5 km de capitala Zante, înspre peninsula Vassilikos. De altfel, este cea mai apropiată stațiune de această regiune, mai exact la cca 15 km distanță.

Plajele din zona Argassi nu sunt foarte late, dar acest lucru nu este neapărat un impediment, având în vedere că intrarea în apă este extrem de lină. Majoritatea hotelurilor sunt orientate spre plajă sau de-a lungul drumului principal ce străbate stațiunea, fiind astfel foarte aproape de plajă.

Mai toate hotelurilor oferă mic dejun sau demipensiune, iar stațiunea abundă în taverne și terase unde turiștii pot lua masa. Prețurile sunt accesibile, iar porțiile sunt mari. Mâncarea tradițională se regăsește peste tot și merită încercată.

Îți propunem aici hotelurile Zakantha Beach 4*, Chryssi Akti 2*+ și Paradise Beach 3*.

Zona Vassilikos:
Această peninsulă este poate cea mai frumoasă zonă a insulei, având o vegetație bogată și cele mai frumoase plaje din toată insula. Regiunea este mult mai liniștită deoarece aici nu sunt foarte multe hoteluri, având în vedere că zona este protejată pentru broscutele Caretta-Caretta. Îți recomandăm aici hotelul The Bay 5*.

Stațiunea Tsilivi-Planos:
Personal, această stațiune mi-a plăcut cel mai mult, este mai elegantă și mai aranjată, la fel ca hotelurile de aici. Stațiunea se pretează familiilor și cuplurilor, se găsesc multe terase frumoase, magazine, super-market-uri, dar este mai liniștită decât Laganas. De fapt, stațiunile Tsilivi și Planos sunt unite, se trece dintr-una într-alta, ele fiind generic cunoscute ca Tsilivi.

Plaja din zonă este frumoasă, apa are culori spectaculoase, iar pe plajă este nisip fin. Intrarea în apă este lină, la fel ca și în celelalte stațiuni.

În această stațiune se găsește și Tsilivi Water Park.

Pentru cazare îți recomandăm Planos Apart Hotel și Alexis Apartments.

Daca tot mergem în vacanță trebuie să mâncăm ceva tradițional și delicios, nu-i așa?

Mâncarea tradițională în Zakynthos este brânză Lathotiri – feta ținută câteva luni în ulei de măsline și Kuneli stifado –celebra tocăniță de iepure cu scorțișoară și bucăți de feta.

Binențeles, în această superbă insula se găsesc și alte preparate specific grecești: Saganaki, Tzatziki, Bifteki, Souzoukakia, Souflaki și lista poate continua.

Recomandăm restaurantul THE YARD, din stațiunea Argassi, pentru personalul amabil, mâncarea tradițională delicioasă și atmosferă caldă și primitoare.

Ar fi multe de povestit despre această insulă minunată, dar te las să o decoperi în vacanța ta viitoare.

Si nu uita să faci și o croazieră în jurul insulei și, de asemenea, turul insulei, care se poate face cu un autocar sau poți închiria biciclete, scutere, atv-uri și mașină pentru a explora singuri frumusețile locale.

Pentru sugestii și informații pentru o vacanță de vis, rezervări de hoteluri și transport contactează echipa ProBooking.

2 comentarii

Lasă un răspuns